[RO] Giganți globali si experți în Internet si tehnologie din toată lumea revin în România pentru cel mai amplu festival dedicat profesionistilor din regiune - UPGRADE 100 News
iCEE.fest 2018 - Updates [RO]

[RO] Giganți globali si experți în Internet si tehnologie din toată lumea revin în România pentru cel mai amplu festival dedicat profesionistilor din regiune

Peste 130 de companii majore din digital & tech vor trimite la Bucuresti experți de top care vor susține prezentări si workshopuri.

Lista companiilor care au confirmat deja conține nume importante precum Facebook, Google, YouTube, LinkedIn, CNN, Netflix, Financial Times, Kiip, Techstars, Holition, Meta AR, Ryan Air, Global Data, Social Chain, Fortune 500, The Digital Insurer, Rethink IoT, Trend Watching, BBH London, Unruly si mulți alții.

 

Profesioniști si jucători consacrați sau nou veniți, startup-uri care generează schimbări ale modelelor tradiționale de business dar și experți care facilitează înțelegerea noilor transformări vor fi, din nou, la Bucuresti, în 14 si 15 iunie.

Ca de obicei, iCEE.fest va conține categorii diverse de conținut, sub umbrela conceptului « UPGRADE to your best version » – lansat anul trecut ca o metaforă a nevoii specialistilor din digital si a liderilor din business de a fi la curent cu toate transformările generate de tehnologie.

Pe lângă zonele de conținut cunoscute (de la creativitate / campanii virale, până la tehnologii de marketing si conținut, e-commerce, e-health, realitate virtuală si augumentată, până la antreprenoriat, startups si investments), evenimentul-satelit dedicat fintech, lansat anul trecut, își extinde anul acesta sfera de acoperire, abordând subiecte importante, precum blockchain si cryptomonedele.

De asemenea, va fi tratat în premieră subiectul agritech (care studiază impactul tehnologiei în agricultură) iar proiectul de succes iCEE.health (care analizează modul cum tehnologia schimbă medicina) va continua cu o mai mare amploare.

Începutul comunicării noii ediții a iCEE.fest marchează încă un moment important pentru cei care nu au mai participat la festival până acum: toate prezentările publicate în platforma iCEE.academy sunt disponibile gratuit, accesul la toată arhiva festivalului nemaifiind condiționată, până la începutul lunii iunie, de achiziția unui bilet.

ICEEfest va avea loc în perioada 14-15 iunie la Grand Cinema & More din Bucuresti și este organizat de ThinkDigital România, în parteneriat cu Orange si cu suportul interațional al IAB Europe. 

Printre partenerii confirmați ai festivalului se mai numără BCR, GLO, NISSAN, KAUFLAND, mPLATFORM, vTEX, Boiron și Bayer (companiile interesate de parteneriate au detaliile necesare pe site-ul iCEE.fest).